Marius Ionuţ Iuraşcu - 2009
Au fost odat acum un an,
Cam la aceeaşi oră,
Din rude de pe Alderaan,
Un frate şi o soră.
Leia e una la părinţi
Căci a fost înfiiată,
Ei i-au ascuns minţind cuminţi
Familia-ndepărtată.
Din umbra marii rebeli'uni
Ca spioană se-ndreaptă
În plasa în care de Luni
Darth Vader o aşteaptă.
Privea-n imperiu cum de ani
Rezistenţa se duce
Şi-n galaxia de ciobani
Teroarea lui conduce.
Comploturi azi, comploturi mâni
Şi astfel planu-i gata;
El vigilent de săptămâni
Le-o-ntoarce cu armata.
Atunci încercă pe alt ton
Să-ntindă o capcană
Şi alergând la telefon
Cu glas scăzut îl cheamă:
-"Cobori în jos, Darth Vader crunt
Cu sabia-ţi de lumină
Şi toţi rebelii, pe cuvânt,
Vor sta cu capu-n tină."
El cum aude se şi duce
Cu o navetă TIE,
Şi pe planeta ei cea dulce
Ajunge cu alai,
Şi-n faţa ei apare-ndat,
Sub casca ce-i luceşte
Respiră cam îngreunat,
Şi astfel îi grăieşte:
-"Din Sfera mea venii cu greu
Şi cu armată mare,
Să vă predaţi, aşa spun eu,
Şi să-mi staţi la picioare."
"O, eşti frumos, cum numa-n vis
Un jedi se arată,
Dară armata ce-ai trimis
Vom măcina-o toată."
Şi-n semn solemn de despărţire
El pupă mănuşiţa,
Iar ea mimând o-mbrăţişare
Îi şterpeleşte schiţa.
După vreo zi sau chiar vreo trei
Vede prostia-i crasă,
Din ochii negri-i ies scântei
Care-l ard pe sub mască,
Şi porneşte la faţă alb
S-o prindă pe leliţă,
Steaua morţii cu punctu-i slab
Erau în acea schiţă.
Prinţesa râde victorios
Pe-o navă când se-ascunde;
Dar el cu Forţa misterios
În gând gându-i aude:
-"Cobori în jos, Darth Vader frânt
Şi mergi mereu la vale,
Rebelii mei ies din pământ
Să îţi dea la picioare."
Şi-astfel o prinde liniştit,
Şi faţa lui hidoasă
O torturează nesfârşit
Căci are casca scoasă.
-"Din Sfera mea venii cu greu
Să recuperez planul,
Zi-mi unde e sau trag chiar eu
În Alderaan cu tunul."
-"O, eşti urât, cum numa-n vis
Un Sith Lord se arată,
Dară tortura ce-ai trimis
Mă lasă rece toată,
Republica va câştiga
Orice şi cum ai face,
Imperiul se va clătina
Şi va fi iarăşi pace."
Vader nervos şi supărat
Face-Alderaan fărâme;
Doar doi droizi s-au furişat
Cu-a Stelei morţii scheme.
*
În vremea asta Han Solo,
Rătăcitor viclean,
Ce-ncearcă să fac-acolo
Pe Tatooine un ban,
Bea supărat şi întristat
Cu-n wookiee o tărie,
De clanul Hut fiind vânat
Pentru o datorie.
De-odat apare Obi-Wan
Cu Luke, şi stau la masă,
Vor s-ajungă pe Alderaan
Dar armata nu-i lasă.
Han acceptă aşa ofertă
Cum n-a văzut de-un an,
Apoi împuşcă printr-o fentă
Un vânător urban.
Pornesc curând la drum şi-i greu
Căci merg prin hiperspaţii,
Sunt urmăriţi, vânaţi mereu
Şi-s prinşi de Steaua morţii.
Vicleni ei se ascund şi scapă,
Şi-o află şi pe Leia,
Şi vor s-o salveze pe fată
Din puşcăria-ceea.
Şi ce frumoasă ea era,
Şi cât de fin i-e pasul!
Că-i dragă să îi spun-ar vrea,
Dar Han îşi pierde glasul.
Curând pericolu-n jur creşte,
Duşmanii sunt prea şmecheri,
Kenobi moare vitejeşte
Ca ei să scape teferi.
*
Porni Darth Vader. Fâlfâia
Fusta lui anti-teror,
Şi mii de paşi grăbit făcea
Spre tronul lui Emperor.
Simţea ca-n ziua cea dintâi
A forţei neagră parte,
Cum din Jedi-ul cel bălai
Un Sith Lord se desparte.
-"De greul negre-i mele măşti,
Palpatine, mă dezleagă,
Căci tu izvor de Forţă eşti,
Dar nu pot să fac treabă;
Respir cam greu şi mă sufoc,
Merg aplecat de şale,
Rebelii au avut noroc
Şi au fugit la vale."
-"Nu-mi cere casca să ţi-o scot,
Tu nu ai chip, ţii minte?
Pe când ca prostul ai căzut,
În lava cea fierbinte.
Te-ntoarce dară îndărăt,
Du-te la Steaua morţii,
Să te ajut acum nu pot,
Croieşte-ţi singur sorţii."
*
Darth Vader, la comandament
După rebeli se-ntoarce,
Să îi caute insistent
Cu Forţa lui feroce,
Şi-i vede cum stau singurei,
Pe Luna Yavin patru,
Solo şi Leia sub un tei,
Plănuindu-şi atacu:
-"O lasă-mi mie flancul drept,
Tu să ataci în centru,
În punctul slab să dai direct
Cu întrg regimentu."
Vader îl vede mai apoi
Pe Luke sub vraja Forţei,
Dând ceasul morţii înapoi,
Distrugând Steaua morţii.
Şi de victorie-mbătat,
Văzând cum Vader fuge
Şi cum că e nevătămat,
Cu gândul îl străpunge:
-"Cobori în jos, Darth Vader, rupt
În trei de-o rază albă,
Pătruns cu sabia în trup;
Ai noroc c-azi am treabă."
El tremură mereu nervos
Şi dă cu pumnu-n masă,
Dă bice navei. Ruşinos,
Dar fuga-i sănătoasă.
Dar nu mai tace ca-n trecut,
Greoi i-e respiratu:
-"Ce-ţi pasă ţie Jedi Luke?
Află că eu sunt tat-tu!
Azi în cotlonul vostru strâmt
Rebelii vor petrece,
Ci eu cu Forţa mea mă simt
Întunecat şi rece."